Marius este un alt fel de profesor de… chimie. Predă cu mare drag şi pasiune de la clasa a 7-a la a 12-a şi este preparator la Universitatea Timişoara – Facultatea de Chimie.

Scopurile mele în viaţă: carieră, bani, vilă şi maşină.
Nu am avut o educaţie religioasă dar de mic mă rugam seara, cum puteam, cu cuvintele mele. Familia mea nu este de creştini trăitori, sunt creştini doar cu numele. Am făcut religie în şcoală la fel:doar cu numele. În liceu scăparea mea a fost studiul iar scopul meu devenise foarte clar: carieră, bani, maşină şi vilă. Toţi ziceau “ce băiat cuminte şi inteligent”. Oamenii mă stimau, mă respectau, mă răsplăteau.
16 iulie 2005, 20:30. La o Evanghelizare baptistă – i-am spus lui Hristos “Da”
Până să aud “vestea cea bună” eu credeam că sunt ok. Nu aveam alte modele la care să mă raportez decât cele oferite de lume.Dar când apare Hristos se schimbă lucrurile. Raportându-te la El îţi dai seama cât de departe eşti prin greşelile şi păcatele pe care le faci, uneori fără să-ţi dai seama.Atunci am simţit, am inteles, că aveam un scop greşit în viaţă: eram pe un drum total greşit. Uitasem, de fapt n-am ştiut niciodată, că scopul meu era să-I fiu plăcut lui Dumnezeu. Am realizat că multe rele am făcut, multe minciuni am spus, multe nedreptăţi am făcut. Eu, cel cuminte. Pentru că lumea asta “cuminte” multe nedreptăţi şi rele face, multe minciuni spune. Atunci când te întorci la Dumnezeu vezi că tot ce ai făcut tu fără El e un nimic – asta în cel mai bun caz, de obicei e un gunoi.
“Vreau să fiu cu Tine Doamne”
Scopurile mele s-au schimbat radical. S-a schimbat lupta. Nu mai luptam să am o carieră, bani, vilă, maşină, să fiu plăcut oamenilor ci să-I fiu plăcut lui Dumnezeu, luptând cu patimile, poftele, gândurile. Am început să citesc Biblia.
Schimbarea este dragostea
Acestui om bun şi cuminte care eram, îi zicea lumea “ce te-ai schimbat”. Păi nu voi îmi ziceaţi “ce bun, ce cuminte eşti”, ce mai era de schimbat? Toţi îmi spuneau “văd schimbări mari în tine”. Erau schimbări vizibile. Începeam să am dragoste, să am răbdare, să fiu îngăduitor, să-i ajut pe ceilalţi cu dragoste.
“Doamne, de ce atâtea căi când tu ai spus că e o singură Cale?”
După 3 ani de stat în biserica baptistă, de trecut şi pe la catolici, pe la adventişti, reformaţi, de la care am învăţat, de la toţi, multe despre Dumnezeu, sufletul meu, însă, nu se simţea deloc liniştit, nimic nu părea să mă împlinească. Cum intram în biserică, aşa ieşeam, nu mă mai atingea nimic de acolo. La un moment dat, am ajuns să citesc scrieri ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi am rămas impresionat şi uimit: scrise în secolul 5 mă transformau pe mine, în secolul 21!
Într-o seară nu am mai putut şi m-am rugat aşa:” Doamne, sunt atat de confuz.Tu ştii inima mea. Luminează-mi calea ca să merg pe ea. Şi dacă trebuie să dărâm ceva o să dărâm şi te las pe tine să construieşti”.
Şi Dumnezeu m-a adus la ortodoxie. Am înţeles că locul meu e în ortodoxie. Am ajuns în Bisericuţă şi m-am simţit acasă, am găsit dragostea pe care o căutam.
Stau în clasă şi simt că e Hristos acolo, cu noi.
Dumnezeu m-a pus la catedră cu un scop. Dacă sunt pus acolo să-i învăţ pe elevi chimie, atunci să-i învăţ cu mare drag, să fiu răbdător, iubitor, şi ei să-l vadă pe Hristos prin mine. Să vadă că e ceva cu profesorul ăsta, ceva special. Am o relaţie deosebită cu elevii, ei ştiu că eu sunt corect la note şi mă respectă foarte mult. Ei văd că eu fac cu pasiune şi cu drag şi asta se simte. Dar asta se întâmplă doar atunci când dai din suflet tot ce poţi.
Nu mă plâng de salar.Atunci când te angajezi ca profesor ştii cât e salarul. Dacă vrei bani, te poţi duce să-ţi cauţi altceva. Pentru copii aceia tu ai o responsabilitate, trebuie să le fii dascăl, mentor. Contează foarte mult felul în care priveşti lucrurile: atunci când stai lângă Dumnezeu ţi se schimbă perspectiva. Dar asta doar dacă eşti un profesor creştin.
Postul este o dovadă de dragoste
E primul post al Paştelui pe care îl ţin în “rânduială”, cu îndrumare de la duhovnic. Postul e o mică jertfă pe care Domnul o primeşte cu mare dragoste dacă o faci cu mare dragoste. Nu e ca o lege “ n-ai voie să mănânci”. Ba ai voie. Ce, crezi că dacă eu mănânc acum o bucată de carne Hristos nu mă mai iubeşte? Ba mă iubeşte. Dumnezeu ne iubeşte exact aşa cum suntem noi. Dacă te abţii de la alimente, e o dietă, nu un post. Tot ce pot eu să fac în perioada asta este să mă unesc cu ceilalţi creştini şi în aceste 7 săptămâni de post să ne abţinem de la ceva trupesc şi să înlocuim cu mai multă rugăciune şi dragoste. Viaţa asta nu e numai mâncare şi băutură. Nu trebuie decât să I te deschizi lui Dumnezeu şi să-i laşi loc să te iubească şi dragostea Lui te transformă, pe toate le poţi face.