Vorbim cu o familie: Maria şi Luchian. Un cuplu care respiră frumuseţe, dragoste, armonie. Comunică din priviri. Se completează într-o atât de bună înţelegere încât cu greu îţi vine să vezi în ei una dintre familiile sus-puse şi înstărite din oraş. Au în ei un firesc al bucuriei pe care greu îl poţi găsi în ziua de azi într-un cuplu.

Maria: – Ne-am căsătorit după facultate şi viaţa noastră a mers mereu doar în sus. Nu putea fi mai mult, aveam maximul posibil: o firmă mai mult decât prosperă, o casă superbă, maşini, călătorii dese în străinătate, doi copii minunaţi. Din exterior, eram o familie extrem de invidiată. Ne învârteam în cercuri sus puse şi viaţa noastră părea perfectă.
În tot timpul ăsta eram şi nişte creştini ortodocsi, ziceam noi, onorabili. Mergeam aproape în fiecare duminică la biserică.
Luchian (râzând) – Da, mergeam să ne plimbăm un pic în aer liber. De fapt eram nişte ortodocşi căldicei, mai mult cu numele, care îşi îndeplineau o datorie socială, formală, de ochii lumii şi pentru a amorţi o conştiinţă care ştia că există un Bine şi Rău, un Rai şi un Iad.
Eram doi singuri împreună
Maria
–În timp, relaţia dintre noi a început să prezinte fisuri. Munca era tot mai multă: mai multe contracte, mai mulţi bani, mai mult stres. Telefoanele sunau încontinuu, nu mai aveam deloc timp de noi, de copii nici atât. Pierdusem comunicarea aceea extraordinară pe care am avut-o la început şi, cu ea, dragostea. Încet, viaţa s-a transformat într-un haos din care nu mai înţelegeam nimic. Se întâmplau lucruri dincolo de capacitatea noastră de înţelegere, lucruri rele, scăpate de sub control, care nu aveau nici o explicaţie logică. Iar eu căutam o explicaţie logică. Dar nu căutam unde trebuia.
Luchian – În timpul ăsta, în care ne îmbolnăveam fizic, psihic şi spiritual de stres, noi căutam…Biserica Adevărată. Duhovnicul cu „D” mare. Locul unde să primim răspunsuri.
Maria – Viaţa noastră părea atât de perfectă încât ajunsesem să ne gândim că este ceva în neregulă cu noi şi încercam din răsputeri să ne croim noi după lumea aceea din care făceam parte, o lume a superficialului, cu tot sistemul de valori întors pe dos. Dar noi, la momentul acela, nu vedeam aşa lucrurile.
(Luchian râde – un râs cald, lipsit de stridenţe, liniştit)
Aici e altceva
Maria
– Când totul părea cel mai haotic am descoperit “casa”. Un an de zile nişte prieteni ne-au tot chemat la Bisericuţă şi am tot găsit pretexte să nu mergem. În duminica în care am fost prima dată, Luchian a zis:”Aici e altceva”.
Luchian – Da, acolo primeai răspunsuri la întrebări, nu în termeni dogmatici ci pe înţelesul tău. Treptat, străduindu-ne, am descoperit că ortodoxia e firească, stă în firea lucrurilor. Am realizat că ceea ce se întâmpla în rest nu este firesc. Spre deosebire de lumea din care veneam, în Bisericuţă am ajuns să ne simţim bine în pielea noastră, aşa cum suntem de fapt.
Maria – Culmea, relaţia cu copiii s-a îmbunătăţit din momentul în care, dacă până atunci le luam de toate şi erau nişte copii cu fiţe, am început să nu mai facem asta. Ei s-au adaptat repede la un sistem de valori reale.
Banii trebuie cheltuiţi cuviincios
Maria
– Acum considerăm că banii trebuie cheltuiţi cuviincios, nu pentru fiţe, ci pentru a îi ajuta pe ceilalţi, comunitatea. Atunci când Biserica ajunge să fie o mare familie cum se întâmplă în Bisericuţă unde primeşti aşa de multă dragoste tu nu mai poţi trăi izolat. Biserica nu înseamnă doar că te duci şi te rogi ci şi faptul că ajungi să îţi cunoşti familia, să împarţi viaţa cu ei şi vrei să dai ceva înapoi celor care îţi oferă atât de mult.
Firescul ortodoxiei
Luchian
– Viaţa noastră stă acum pe un cu totul alt sistem de valori care provine din firescul ortodoxiei, o scală de valori bazată pe dragoste, pe adevăr, pe înţelegere, pe smerenie. Ortodoxia este adevărata fire a lucrurilor. Ceea ce faci faci într-un firesc de zi cu zi.
Maria – Oricât ar părea de ciudat să spun asta, nu există nici o problemă a vieţii noastre la care Mântuitorul să nu aibă răspuns şi rezolvare.Şi noi am mers în biserică cu necredinţa noastră, suspicioşi, dar am găsit acolo foarte multă dragoste, răbdare, înţelegere, şi pe cineva, Duhovnicul cu “D” mare, care a vorbit pe înţelesul nostru, a aşteptat până ce am fost în stare să vedem ce era de văzut. Am luat decizii radicale de business, care altcândva ne-ar fi terminat, dar asta ne-a adus liniştea de acum şi, culmea, poate chiar mai mulţi bani decât înainte. Acum avem o viaţă mai bună, mai plină de dragoste, cu problemele rezolvate, o relaţie incomparabil mai bună între noi, mult mai bună cu copiii, foarte multă comunicare.
Deci viaţa asta are un sens. Care este sensul vieţii?
Luchian – Spre Hristos.
Maria
– Mântuirea. Da, Mântuirea.