WWW.ARSENIEBOCA.ORG

Asociatia “Ieromonah Arsenie Boca” s-a nascut avand ca model personalitatea duhovniceasca a Parintelui Arsenie Boca, neintrecut propovaduitor al cuvantului evanghelic si straluminat pedagog spre Hristos al secolului al XX-lea. Este un mod de a realiza si de a urma “cararea imparatiei”, trasata astfel de Parintele Arsenie: “Este o singura cale senina: trairea invataturii crestine, in toata adancimea ei si toata sinceritatea noastra. Asta ramane singura cale sigura, pe care trebuie s-o invatam mereu, in fiecare rand de oameni”.

Asociatia s-a nascut din initiativa unui grup de credinciosi care doresc raspandirea valorilor Ortodoxiei in randul tinerilor si al tuturor celor ce vor sa se adape din acest izvor binecuvantat si nepieritor.

Isi doreste sa fie o atitudine, un reper de renastere duhovniceasca menit sa descopere si sa propuna directii de rezolvare a problemelor care ii framanta pe oameni, in lumina Ortodoxiei, intrupata si exprimata in viata si scrierile Sfintilor Parinti si marilor Parinti duhovnicesti contemporani, intre care a stralucit si Parintele Arsenie Boca. Astfel, asociatia este cadrul organizat si propice destinat implinirii acestor nazuinte.