Preluat de pe blogul personal Szandy’s blog

“… EA: 25 ani, absolventă de facultate, loc de muncă în domeniul ei, familistă. Căsătorită cu EL în vara anului 2008.
EL: 29 ani, student la facultate, loc de muncă, ambiţios, familist.

Mediu social: familia Ei şi a Lui depun eforturi pentru a ajuta tinerii.

Premizele unui cuplu din clasa medie a României contemporane, cu şanse mari de a trăi o viaţă liniştită, de a avea copii, şi de a îndeplini unele visuri, poate chiar îndrăzneţe, părea a avea un start promiţător.

Totul se curmă în ianuarie 2009 – o boală greu curabilă (dar nu fără speranţe de recuperare) curmă toate acestea: EL – diagnosticat cu limfom Non-Hodgkin extranodal cu celule NK/T cutanat, subtipul nazal, stadiul IV BE. Pentru EA – şansa ca într-un an să devină văduvă. …

Apelăm la ajutorul financiar al cititorilor acestei publicaţii pentru a face un gest într-adevăr umanitar.
Ajutorul oricărei persoane, la orice nivel, este bine venit. Am deschis 2 conturi la CEC Bank pe numele Szanda Arpad:

RON: RO56CECEAR0108RON0388931

EUR: RO83CECEAR01B2EUR0426879

“Gesturile unui om nu se cântăresc în numărul de mulţumiri primite.” – G.B. Show

Noi totuşi vă mulţumim pentru orice ajutor financiar acordat. Vă mulţumim chiar şi dacă doar aţi citit aceste rânduri…

Semnează: EA, cu mari speranţe…”

Marius este un alt fel de profesor de… chimie. Predă cu mare drag şi pasiune de la clasa a 7-a la a 12-a şi este preparator la Universitatea Timişoara – Facultatea de Chimie.

Scopurile mele în viaţă: carieră, bani, vilă şi maşină.
Nu am avut o educaţie religioasă dar de mic mă rugam seara, cum puteam, cu cuvintele mele. Familia mea nu este de creştini trăitori, sunt creştini doar cu numele. Am făcut religie în şcoală la fel:doar cu numele. În liceu scăparea mea a fost studiul iar scopul meu devenise foarte clar: carieră, bani, maşină şi vilă. Toţi ziceau “ce băiat cuminte şi inteligent”. Oamenii mă stimau, mă respectau, mă răsplăteau.
16 iulie 2005, 20:30. La o Evanghelizare baptistă – i-am spus lui Hristos “Da”
Până să aud “vestea cea bună” eu credeam că sunt ok. Nu aveam alte modele la care să mă raportez decât cele oferite de lume.Dar când apare Hristos se schimbă lucrurile. Raportându-te la El îţi dai seama cât de departe eşti prin greşelile şi păcatele pe care le faci, uneori fără să-ţi dai seama.Atunci am simţit, am inteles, că aveam un scop greşit în viaţă: eram pe un drum total greşit. Uitasem, de fapt n-am ştiut niciodată, că scopul meu era să-I fiu plăcut lui Dumnezeu. Am realizat că multe rele am făcut, multe minciuni am spus, multe nedreptăţi am făcut. Eu, cel cuminte. Pentru că lumea asta “cuminte” multe nedreptăţi şi rele face, multe minciuni spune. Atunci când te întorci la Dumnezeu vezi că tot ce ai făcut tu fără El e un nimic – asta în cel mai bun caz, de obicei e un gunoi.
“Vreau să fiu cu Tine Doamne”
Scopurile mele s-au schimbat radical. S-a schimbat lupta. Nu mai luptam să am o carieră, bani, vilă, maşină, să fiu plăcut oamenilor ci să-I fiu plăcut lui Dumnezeu, luptând cu patimile, poftele, gândurile. Am început să citesc Biblia.
Schimbarea este dragostea
Acestui om bun şi cuminte care eram, îi zicea lumea “ce te-ai schimbat”. Păi nu voi îmi ziceaţi “ce bun, ce cuminte eşti”, ce mai era de schimbat? Toţi îmi spuneau “văd schimbări mari în tine”. Erau schimbări vizibile. Începeam să am dragoste, să am răbdare, să fiu îngăduitor, să-i ajut pe ceilalţi cu dragoste.
“Doamne, de ce atâtea căi când tu ai spus că e o singură Cale?”
După 3 ani de stat în biserica baptistă, de trecut şi pe la catolici, pe la adventişti, reformaţi, de la care am învăţat, de la toţi, multe despre Dumnezeu, sufletul meu, însă, nu se simţea deloc liniştit, nimic nu părea să mă împlinească. Cum intram în biserică, aşa ieşeam, nu mă mai atingea nimic de acolo. La un moment dat, am ajuns să citesc scrieri ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi am rămas impresionat şi uimit: scrise în secolul 5 mă transformau pe mine, în secolul 21!
Într-o seară nu am mai putut şi m-am rugat aşa:” Doamne, sunt atat de confuz.Tu ştii inima mea. Luminează-mi calea ca să merg pe ea. Şi dacă trebuie să dărâm ceva o să dărâm şi te las pe tine să construieşti”.
Şi Dumnezeu m-a adus la ortodoxie. Am înţeles că locul meu e în ortodoxie. Am ajuns în Bisericuţă şi m-am simţit acasă, am găsit dragostea pe care o căutam.
Stau în clasă şi simt că e Hristos acolo, cu noi.
Dumnezeu m-a pus la catedră cu un scop. Dacă sunt pus acolo să-i învăţ pe elevi chimie, atunci să-i învăţ cu mare drag, să fiu răbdător, iubitor, şi ei să-l vadă pe Hristos prin mine. Să vadă că e ceva cu profesorul ăsta, ceva special. Am o relaţie deosebită cu elevii, ei ştiu că eu sunt corect la note şi mă respectă foarte mult. Ei văd că eu fac cu pasiune şi cu drag şi asta se simte. Dar asta se întâmplă doar atunci când dai din suflet tot ce poţi.
Nu mă plâng de salar.Atunci când te angajezi ca profesor ştii cât e salarul. Dacă vrei bani, te poţi duce să-ţi cauţi altceva. Pentru copii aceia tu ai o responsabilitate, trebuie să le fii dascăl, mentor. Contează foarte mult felul în care priveşti lucrurile: atunci când stai lângă Dumnezeu ţi se schimbă perspectiva. Dar asta doar dacă eşti un profesor creştin.
Postul este o dovadă de dragoste
E primul post al Paştelui pe care îl ţin în “rânduială”, cu îndrumare de la duhovnic. Postul e o mică jertfă pe care Domnul o primeşte cu mare dragoste dacă o faci cu mare dragoste. Nu e ca o lege “ n-ai voie să mănânci”. Ba ai voie. Ce, crezi că dacă eu mănânc acum o bucată de carne Hristos nu mă mai iubeşte? Ba mă iubeşte. Dumnezeu ne iubeşte exact aşa cum suntem noi. Dacă te abţii de la alimente, e o dietă, nu un post. Tot ce pot eu să fac în perioada asta este să mă unesc cu ceilalţi creştini şi în aceste 7 săptămâni de post să ne abţinem de la ceva trupesc şi să înlocuim cu mai multă rugăciune şi dragoste. Viaţa asta nu e numai mâncare şi băutură. Nu trebuie decât să I te deschizi lui Dumnezeu şi să-i laşi loc să te iubească şi dragostea Lui te transformă, pe toate le poţi face.

Vorbim cu o familie: Maria şi Luchian. Un cuplu care respiră frumuseţe, dragoste, armonie. Comunică din priviri. Se completează într-o atât de bună înţelegere încât cu greu îţi vine să vezi în ei una dintre familiile sus-puse şi înstărite din oraş. Au în ei un firesc al bucuriei pe care greu îl poţi găsi în ziua de azi într-un cuplu.

Maria: – Ne-am căsătorit după facultate şi viaţa noastră a mers mereu doar în sus. Nu putea fi mai mult, aveam maximul posibil: o firmă mai mult decât prosperă, o casă superbă, maşini, călătorii dese în străinătate, doi copii minunaţi. Din exterior, eram o familie extrem de invidiată. Ne învârteam în cercuri sus puse şi viaţa noastră părea perfectă.
În tot timpul ăsta eram şi nişte creştini ortodocsi, ziceam noi, onorabili. Mergeam aproape în fiecare duminică la biserică.
Luchian (râzând) – Da, mergeam să ne plimbăm un pic în aer liber. De fapt eram nişte ortodocşi căldicei, mai mult cu numele, care îşi îndeplineau o datorie socială, formală, de ochii lumii şi pentru a amorţi o conştiinţă care ştia că există un Bine şi Rău, un Rai şi un Iad.
Eram doi singuri împreună
Maria
–În timp, relaţia dintre noi a început să prezinte fisuri. Munca era tot mai multă: mai multe contracte, mai mulţi bani, mai mult stres. Telefoanele sunau încontinuu, nu mai aveam deloc timp de noi, de copii nici atât. Pierdusem comunicarea aceea extraordinară pe care am avut-o la început şi, cu ea, dragostea. Încet, viaţa s-a transformat într-un haos din care nu mai înţelegeam nimic. Se întâmplau lucruri dincolo de capacitatea noastră de înţelegere, lucruri rele, scăpate de sub control, care nu aveau nici o explicaţie logică. Iar eu căutam o explicaţie logică. Dar nu căutam unde trebuia.
Luchian – În timpul ăsta, în care ne îmbolnăveam fizic, psihic şi spiritual de stres, noi căutam…Biserica Adevărată. Duhovnicul cu „D” mare. Locul unde să primim răspunsuri.
Maria – Viaţa noastră părea atât de perfectă încât ajunsesem să ne gândim că este ceva în neregulă cu noi şi încercam din răsputeri să ne croim noi după lumea aceea din care făceam parte, o lume a superficialului, cu tot sistemul de valori întors pe dos. Dar noi, la momentul acela, nu vedeam aşa lucrurile.
(Luchian râde – un râs cald, lipsit de stridenţe, liniştit)
Aici e altceva
Maria
– Când totul părea cel mai haotic am descoperit “casa”. Un an de zile nişte prieteni ne-au tot chemat la Bisericuţă şi am tot găsit pretexte să nu mergem. În duminica în care am fost prima dată, Luchian a zis:”Aici e altceva”.
Luchian – Da, acolo primeai răspunsuri la întrebări, nu în termeni dogmatici ci pe înţelesul tău. Treptat, străduindu-ne, am descoperit că ortodoxia e firească, stă în firea lucrurilor. Am realizat că ceea ce se întâmpla în rest nu este firesc. Spre deosebire de lumea din care veneam, în Bisericuţă am ajuns să ne simţim bine în pielea noastră, aşa cum suntem de fapt.
Maria – Culmea, relaţia cu copiii s-a îmbunătăţit din momentul în care, dacă până atunci le luam de toate şi erau nişte copii cu fiţe, am început să nu mai facem asta. Ei s-au adaptat repede la un sistem de valori reale.
Banii trebuie cheltuiţi cuviincios
Maria
– Acum considerăm că banii trebuie cheltuiţi cuviincios, nu pentru fiţe, ci pentru a îi ajuta pe ceilalţi, comunitatea. Atunci când Biserica ajunge să fie o mare familie cum se întâmplă în Bisericuţă unde primeşti aşa de multă dragoste tu nu mai poţi trăi izolat. Biserica nu înseamnă doar că te duci şi te rogi ci şi faptul că ajungi să îţi cunoşti familia, să împarţi viaţa cu ei şi vrei să dai ceva înapoi celor care îţi oferă atât de mult.
Firescul ortodoxiei
Luchian
– Viaţa noastră stă acum pe un cu totul alt sistem de valori care provine din firescul ortodoxiei, o scală de valori bazată pe dragoste, pe adevăr, pe înţelegere, pe smerenie. Ortodoxia este adevărata fire a lucrurilor. Ceea ce faci faci într-un firesc de zi cu zi.
Maria – Oricât ar părea de ciudat să spun asta, nu există nici o problemă a vieţii noastre la care Mântuitorul să nu aibă răspuns şi rezolvare.Şi noi am mers în biserică cu necredinţa noastră, suspicioşi, dar am găsit acolo foarte multă dragoste, răbdare, înţelegere, şi pe cineva, Duhovnicul cu “D” mare, care a vorbit pe înţelesul nostru, a aşteptat până ce am fost în stare să vedem ce era de văzut. Am luat decizii radicale de business, care altcândva ne-ar fi terminat, dar asta ne-a adus liniştea de acum şi, culmea, poate chiar mai mulţi bani decât înainte. Acum avem o viaţă mai bună, mai plină de dragoste, cu problemele rezolvate, o relaţie incomparabil mai bună între noi, mult mai bună cu copiii, foarte multă comunicare.
Deci viaţa asta are un sens. Care este sensul vieţii?
Luchian – Spre Hristos.
Maria
– Mântuirea. Da, Mântuirea.

Fa un pas catre Dumnezeu si el va face restul catre tine

Mircea. It hardware. 24 de ani în buletin, 1 an şi o lună de când s-a întors. Acasă.


– Mircea, există la tine un “before and after”?
– Da. E vechea mea viaţă, pe care am consumat-o la turaţie mare şi noua mea viaţă.
Am început să fumez în clasa a patra. În clasa a cincea furam.
– Am început să fumez în clasa a patra. În clasa a cincea m-am lăsat pentru că nu puteam să am două vicii în acelaşi timp: în clasa a cincea furam. De plăcere. În clasa a şasea m-am reapucat de fumat.
Apoi a venit prima durere, într-o perioadă în care fumam, furam, minţeam şi pe toate le făceam: a murit mama mea. A fost un şoc mare care ne-a schimbat viaţa. Altă durere a fost când tatăl meu a fost disponibilizat, am avut probleme financiare, aşa că după ce am terminat liceul m-am şi angajat, la firma la care lucrez şi acum, ca să am banii mei. Am început să câştig şi să fiu mulţumit.
Visam să devin un mare DJ
– Unul dintre visele mele a fost să devin un mare DJ, să fac muzică electronică. Mă consideram un promotor a muzicii electronice. Mergeam în tot felul de cluburi – un stil de viaţă considerat normal în societatea de azi. Nu vroiam decât să mă distrez şi să-mi consum energia. Aşa că dansam. Cu alcoolul eram prieten încă din copilărie şi în liceu am început să vin acasă băut.
Prima relaţie – prima dezamăgire
– Am terminat liceul şi am început prima mea relaţie “serioasă”. O relaţie în care vroiam să implic sentimente. Am căzut şi în înşelarea caracteristică secolului care spune că “da, acum poţi să o faci, pentru că e din iubire, acum poţi liniştit să-ţi faci de cap”. Şi am ajuns nefericit. Nefericirea a venit din amărăciune: “tragica înşelare”, care pentru mine a fost un cuţit înfipt în inimă. Viaţa mea s-a oprit în loc. Relaţia s-a sfârşit şi am revenit la prietenii mei vechi, încercând să compensez lipsa de afecţiune cu tot mai multă distracţie aşa că am ajuns să trăiesc mult prin cluburi.
Exageram cu alcoolul, cu toate. Genocid de neuroni am făcut.
– Exageram cu alcoolul, cu toate, le împingeam la extremă. Pe finalul acestei perioade mergeam mai mult prin Timişoara pentru că acolo puteam să ne distrăm şi în timpul săptămânii. Dansam toată noaptea, beam toată noaptea şi apoi mergeam la lucru. Cum lucram? Multă cafea, mult Red Bull. Am avut o perioadă în care mă aşteptam să mă dea afară de la servici. Chiar nu ştiu cum m-a răbdat şeful. Cred că aştepta să mă schimb (zâmbeşte).
Am văzut oameni cu mintea praf, cu vieţile praf
– Plăcerea supremă erau drogurile. Totul a început cu marijuana, apoi cu drogurile gen extasy, care se pretau cu muzica de club. Am văzut oameni cu mintea praf, cu vieţile praf, am văzut oameni tineri ca şi mine care efectiv erau terminaţi. Şi eu am fost terminat. Uitam de la mână până la gură. Brain damaged eram. E un foarte uşor acces la droguri în ziua de azi. În timp însă, ajunsesem dependenţi, abuzam tot mai mult. Drogurile deveniseră principala noastră preocupare..
De Paşte eu eram drogat
– De Paşte eu eram drogat. Am zis că mergem la Înviere. Am mers, însă, la un prieten şi ne-am drogat. Ce să mai mergem la Înviere? Dar eu eram nefericit. Începusem să văd că în drogurile noastre nu ne mai distram ci ajunsesem să ne batem joc unii de altii. Nu mai era cu umor, era doar bătaie de joc şi lipsă de respect.
Doamne, uite, fac un pas spre tine!
– În vara lui 2007, printr-o prietenă de-a mea, am ajuns să cunosc nişte tineri, o parte baptişti, o parte penticostali. Mi-am făcut un prieten, Raul, un om care mi-a rămas la inimă, avea ceva special în el, o bucurie dincolo de logica mea, el spunea “viaţa mea e Iisus Hristos”.
În toamnă am ajuns să citesc niste profeţii ale Sfinţilor Părinţi despre vremurile de pe urmă în care am descoperit oglindită viaţa mea de atunci. Asta mi s-a părut extraordinar: să găsesc în nişte profeţii vechi de sute de ani, realitatea prezentului meu. Am devenit foarte curios să aflu care e adevărul.
Într-o seară vorbeam cu Raul pe messenger şi i-am spus: “simt că Dumnezeu vrea ceva de la mine” şi el a zis “ Dumnezeu vrea să-l primeşti în inima ta, Dumnezeu vrea să-l iubeşti”. Era frumos, dar eu nu asta simţeam. A mai spus ceva:” Dacă tu faci un pas spre Dumnezeu, Dumnezeu face mulţi paşi spre tine”
Atunci ceva s-a petrecut în mine, am prins curaj, brusc, distanţa dintre mine şi Dumnezeu pe care eu o consideram enormă, El era acolo sus, eu aici jos, s-a scurtat, a devenit preţ de o rugăciune.
Şi, cum stăteam eu aşa la calculator, m-am pus în genunchi pe covor şi m-am rugat: “Doamne, uite, fac un pas spre tine!”.
De Crăciun eram din nou drogat

– De Crăciun eram din nou drogat.Am continuat maratonul sărbătorilor cum se face, cu toate beţiile, chefuri peste chefuri, de până şi noi am ajuns de acord că trebuie să ne mai şi oprim că altfel, în ritmul ăsta, o să murim. Am luat o pauză de câteva zile după care, într-o seară, am mers la un prieten care avea ceva “de fumat”.
Stăteam, ascultam muzică şi fumam drogurile. Se auzea muzica electronică, o muzică pe care nu o prea poţi înţelege dacă nu eşti drogat, dar care are un ritm care te ţine, mă concentram eu pe muzică şi brusc încep să apară gânduri, idei. Mintea mea era ca un izvor de cunoaştere. Curgeau răspunsuri la toate întrebările mele despre viaţă. Am zis : “Ăsta e Dumnezeu”. Pentru că eu aşa îl percepeam pe Dumnezeu, ca fiind cunoaştere. Cine iţi poate da răspunsurile toate la viaţa ta dacă nu Dumnezeu?
A day with Jesus
– Într-unul dintre momentele alea în care mă furase muzica asta, în muzica asta care era doar ritm, care nu avusese un cuvânt toată seara, am auzit 4 cuvinte “ A day with Jesus”!
Sufletul meu a explodat! Ăla a fost clickul, trigger-ul. Din clipa aia în mine a fost o continuă stare de efervescenţă, artificii erau în sufletul meu.
Am fugit acasă, m-am pus pe pat cu mâinile întinse şi mă bucuram că a intrat Dumnezeu în viaţa mea, pentru că eu aveam nevoie de ajutor, tânjeam după ajutorul lui Dumnezeu pentru că ştiam că eu singur nu o să reuşesc să ies din mizeria vieţii mele. Mă umplea un sentiment unic care era bucurie-dragoste-lumină-căldură. Pentru mine asta a fost Întoarcerea.
A doua zi m-am trezit ca pe altă lume. Parcă eram aterizat pe pământ. Mă bucuram de tot ce era în jur. Îmi venea să strâng copacii în braţe, mă bucuram uitându-mă la furnici. O bucurie, o apreciere a vieţii. Când mergeam pe stradă pluteam, efectiv pluteam.
Seara următoare eram din nou drogat dar am ştiut că aşa nu mai pot continua. A fost ultima oară când m-am drogat.
Apoi m-am lăsat şi de fumat. Şi de băut.
Cu fumatul a fost o luptă…două zile. După 11 ani de fumat lupta mea a fost 2 zile. 2 zile în care am postit desăvârşit şi m-am rugat. Atât.
Pe mine Dumnezeu m-a scos din Iad
– Pe mine Dumnezeu m-a scos, m-a pescuit din iad, eu umblam prin iad şi Dumnezeu m-a scos din iad.
Este o poveste pe care mulţi nu pot să o creadă, să o înţeleagă. În momentul în care El a păşit în viaţa mea eu am fost sigur că e Dumnezeu. Dumnezeu găseşte cale ca în viaţa fiecăruia să intre aşa cum îl poate înţelege fiecare. Pentru mine Dumnezeu era Cunoaştere şi aşa a venit la mine.
Mie mi-a vorbit Dumnezeu
– Viaţa mea are acum sens. Minunat este să găseşti oameni ca şi tine. Ştii, mie mi-a vorbit Dumnezeu. Şi mă întâlnesc cu alţi oameni cărora şi lor le-a vorbit Dumnezeu. Îţi dai seama? Dumnezeu ăsta care le vorbeşte oamenilor (zâmbeşte larg).
Am ajuns la ortodoxie căutând smerenia
– Până la ortodoxie a fost un drum foarte lung. Am tot căutat. De-abia ajungând la ordodoxie pot să zic că mi-am venit în fire. Am ajuns la ortodoxie pentru că mi-am dorit smerenia. Smerenia e mai mult decât modestie, e o atitudine, o stare sufletească, caracterizată prin simplitate, prin a te vedea pe tine în Adevăr, cât de mic şi neînsemnat eşti. Numai ortodoxia vorbeşte despre smerenie.
Când am ajuns prima oară la Bisericuţă am plâns
Când am ajuns prima oară la Bisericuţă am plâns. Două duminici la rând am plâns. Nu-mi venea să cred ce se întâmplă acolo. Am rămas şocat de dragostea celor de acolo. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva. Şi sâmbătă la Bisericuţă fiind, mă uitam în jur şi mă întrebam: ”Cum e posibil aşa ceva? Cum e posibil? Atâta dragoste…”
Eu vin dintr-o lume atât de îngheţată, acolo unde nu mai ştii care sunt valorile adevărate. E doar amărăciune în lumea asta.
Sunt o piatră de poticnire pentru prietenii mei
– Încerc să păstrez legătura cu prietenii mei. Dar adevărul este că sunt acum o piatră de poticnire pentru mulţi. Plus că eu nu mă mai pot adapta la omul acela vechi care am fost. Şi de multe ori sufăr. Eu aş vrea, clar, ca ei să aleagă Viaţa. Aş vrea să mă apropii de ei, printr-o cale pe care să o poată înţelege, aş vrea să pot fi cu ei pentru că îmi sunt dragi.
Puneţi-l pe Dumnezeu la încercare
– Eu cred că asta e calea împlinirii, calea împlinirii în iubire, e rostul vieţii. Fiecare om care nu se simte împlinit în viaţa asta să caute spre Dumnezeu. Dacă schimbarea vieţii mele e reală…(oftează) să pună la încercare. Să pună la încercare, să vadă “Există Dumnezeu ăsta despre care se tot vorbeşte atâta?”.
Preluat din blogul http://prozaisme.blogspot.com

Frumusetea se ascunde in detalii, adevarul se ascunde in detalii.
Se spune ca adevarul si frumusetea sunt aceleasi lucruri; uneori se intampla asa.

M-am nascut cu afectiune la nastere. Minutele in care nu am respirat dupa ce m-am nascut au schimbat cateva detalii chimice in organismul meu. De la detaliile chimice am ajuns peste 40 ani la detaliile pe care le vedeti si le auziti.

Puteam sa fiu altfel; puteam fii la fel ca voi sau … puteam sa nu fiu deloc.

IHTIS – asociatie ortodoxa, infiintata in 2004 de un grup de tineri cu dizabilitati fizice, care au motive sa afirme: “Iata ce putem face noi pentru societatea in care traim”.

Asociatia IHTIS http://asociatia-ihtis.ro/ . Sprijina campania “350.000 Euro = Solidaritatea a 350.000 oameni“. Doneaza un euro pentru construirea primului Centru de Viata Independenta din Romania!

Asociatia IHTIS

Asociatia IHTIS

Nimic mai simplu decat sa ceri ajutorul Pr. Arsenie pentru a realiza o lucrare: asa am facut si noi pentru Asociatia Ieromonah Arsenie Boca.  Si pana acum am primit un ajutor peste asteptari. Avem deja o librarie infiintata unde gasiti carti ortodoxe pe care sigur Parintele le-ar fi recomandat. Azi-maine, se vor onora si comenzi online de carti prin intermediul site-ului librariei   http://libraria-arsenieboca.ro/ . Toate aceste date si mai multe legate de activitatile si evolutia asociatiei, le puteti gasiti si pe site-ul oficial www.arsenieboca.org.

Asa ca, am inceput noi sa dam o marturie despre ajutorul oferit de Parintele Arsenie, prin putine cuvinte. Dorinta noastra este de a ne istorisi si dvs despre ajutorul primit de la Parinte.  Asociatia isi propune, in acest sens, sa culeaga aceste marturii despre Parinte si sa le lege intr-o carte. Unele din ele sunt deja publicate pe site-ul asociatiei si lista ramane  deschisa …

Doamne ajuta!

WWW.ARSENIEBOCA.ORG

Asociatia “Ieromonah Arsenie Boca” s-a nascut avand ca model personalitatea duhovniceasca a Parintelui Arsenie Boca, neintrecut propovaduitor al cuvantului evanghelic si straluminat pedagog spre Hristos al secolului al XX-lea. Este un mod de a realiza si de a urma “cararea imparatiei”, trasata astfel de Parintele Arsenie: “Este o singura cale senina: trairea invataturii crestine, in toata adancimea ei si toata sinceritatea noastra. Asta ramane singura cale sigura, pe care trebuie s-o invatam mereu, in fiecare rand de oameni”.

Asociatia s-a nascut din initiativa unui grup de credinciosi care doresc raspandirea valorilor Ortodoxiei in randul tinerilor si al tuturor celor ce vor sa se adape din acest izvor binecuvantat si nepieritor.

Isi doreste sa fie o atitudine, un reper de renastere duhovniceasca menit sa descopere si sa propuna directii de rezolvare a problemelor care ii framanta pe oameni, in lumina Ortodoxiei, intrupata si exprimata in viata si scrierile Sfintilor Parinti si marilor Parinti duhovnicesti contemporani, intre care a stralucit si Parintele Arsenie Boca. Astfel, asociatia este cadrul organizat si propice destinat implinirii acestor nazuinte.